O sansa copiilor de la tara

By decembrie 2, 2014Stiri

Proiectul „O şansă copiilor de la ţară”, inițiat de Asociația Jurnaliștilor Civici (AJC), a luat naştere în primăvara anului 2011, iar după organizarea echipei de jurnalişti şi a elevilor voluntari, a demarat primele acţiuni în decembrie 2011. Obiectivele proiectului sunt de natură socială, culturală şi educaţională, iar prin ele voluntarii și-au propus să ofere o şansă copiilor de la ţară pentru a accede la lucruri la care nu ar ajunge fără ajutorul societăţii.

Educarea copiilor de la țară cu ajutorul mentorilor proveniți din rândul liceenilor voluntari din mediul urban înseamnă câștig educațional pentru ambele categorii de tineri. Printre voluntarii implicați în proiect se numără elevi ai Liceului Teoretic „Ion Neculce” și ai Colegiilor Naționale „Spiru Haret”, „Matei Basarab”, „Cantemir Vodă” și „Al. I. Cuza”.

Cum puteți ajuta:

Contactați echipa „O șansă copiilor de la țară” la adresa de email contact@ziaruldelatara.ro sau la numărul de telefon 0730.660.424.
Depuneri în contul RO 89BRDE 445 SV 83 64 147 4450, deschis la BRD, filiala Banu Manta, pe numele Asociația Jurnaliștilor Civici, cod SWIFT BRDROBU. CIF 32814287
Donațiile prin Paypal se fac pe adresa donatii@ziaruldelatara.ro